Pâinea spiritului, cartea este cel mai ieftin mijloc de cultură pentru români

Important este că multe dintre cărțile de valoare, la care majoritatea românilor nu aveau acces anii trecuți, din cauza prețurilor foarte mari, au devenit  accesibile cititorilor

Foto: Paul Stan

Considerată de către mulți iubitori cea mai veche formă de educare, învățare și cunoaștere a oamenilor, cartea a ajuns din nou, printre cele mai ieftine mijloace de  cultură, în România. După mulți ani, traversând vremuri de tristă amintire, adevărata hrană a sufletului și spiritului uman a revenit și a reușit să capteze interesul românilor și nu numai.

Deschiderea Salonului Internațional de Carte Bookfest 2014, în cadrul Romexpo, la București, în perioada 28 mai-1 iunie, a prilejuit o sărbătoare a cărții de care încă din prima zi, de la deschidere, au profitat și profită însetații de cunoaștere. Un eveniment devenit tradițional, cu desfășurare anuală, a început să fie așteptat cu nerăbdare de către cititori, editori și autori în viață.

Recunosc, nu mă așteptam ca într-o eră a computerelor, digitalului, să mai existe foarte mulți iubitori de cuvinte scrise pe hârtie, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că oricât de atrăgătoare ar fi cărțile digitale, audio sau alte forme ultramoderne de fabricare a cărților pe diverse suporturi, cărțile tipărite pe hârtie, negru pe alb sau în orice alte culori, rămân preferatele publicului. Ce este mai plăcut pentru un cititor avid decât să țină în mână o carte bună, să-i dea paginile și să o citească pe nerăsuflate?

Anul acesta, zeci de edituri din România dar și din afara țării s-au pregătit din timp și au venit cu o ofertă impresionantă la Bookfest, prezentând carți din toate genurile de interes ale cititorilor, din toate domeniile: de la literatură și cărți școlare, pedagogice, educaționale pentru copii, la literatură clasică, Religie, Filosofie, Istorie, Politică la ficțiune, poezie, mistică, business, cărți culinare, dezvoltare personală și profesională, amor, război, carte tehnică, ezoterism, IT, etc.

Oferta super bogată de carte tipărită pe hârtie a fost completată cu cea de carte digitală sau în format audio, pentru toate categoriile de cititori, de toate vârstele și pentru toate gusturile. Pe o căldură sufocantă, chiar din prima zi a deschiderii Salonului Internațional de Carte, mulțime de pasionați au luat cu asalt standurile editurilor, când încă multe dintre ele nu apucaseră să-și etaleze toate titlurile pe rafturi. Pe lângă pavilioanele care găzduiau această manifestare culturală, am întâlnit și trimiși ai editurilor care nu erau prezente la festival, dar își prezentau titlurile ambulant, în afara standurilor.

Dacă la capitolul superoferte, ca și cantitate, Bookfest a fost la înălțime, nu pot să nu  menționez că pe lângă cărți de mare valoare, pe lângă autori recunoscuți și apreciați în toată lumea, am constatat și multe așa zise noutăți ale ultimilor ani, lăsând la o parte volumele valoroase tipărite recent, multe scrieri scrise de dragul de a fi scrise sau poate, pentru că este de bon ton, să nu fii scriitor, să n-ai nici o treabă cu literatura, dar să publici o tipăritură! Doar așa, că ai bani sau n-ai, dar poți scoate un volum, două trei, indiferent dacă acesta are sau nu are valoare, nu este apreciat și nu se vinde.

Ceea ce mi se pare însă, cu adevărat important este că multe dintre cărțile de valoare, la care majoritatea românilor nu aveau acces anii trecuți, din cauza prețurilor foarte mari, au devenit acum, extrem de accesibile cititorilor. De  lăudat intenția editurilor de a veni în întâmpinarea cititorilor, prin scăderea prețurilor cărților, oferind astfel posibilitatea ca toți oamenii să poată cumpăra cărți la care doar tânjeau cu câțiva ani în urmă, când nu le puteau achiziționa pentru că erau prea scumpe.

Discounturile, reducerile, strategiile de vânzări ale editurilor au făcut posibil ca citiorii să poată cumpăra cărți, începând chiar și de la 3-5 lei bucata, cărți de autori celebri, cărți de valoare. Scăderea drastică a prețurilor oferă astfel, un acces mult mai larg publicului pasionat să poată cumpăra cărți, cu prețul uni covrig sau al unui suc. Este adevărat că sunt și multe alte tipărituri ale căror prețuri urcă vertiginos, chiar spre 100-200-300 lei bucata, ceea ce trebuie să recunoaștem, nu este la îndemâna oricui.

Pe lângă accesibilitatea prețurilor, organizatorii târgului au lăsat și intrarea liberă vizitatorilor la Bookfest 2014, care au atât posibilitatea de a vedea, răsfoi, cumpăra orice volume doresc, dar pot asista și la alte evenimente derulate pe tot parcursul târgului, începând de la momente literare, atât pentru adulți cât și pentru copii, putând asista la lansări de carte în direct, întâlniri cu autori, editori și alți oameni din lumea cărților. 

Salonul Internațional de Carte de la Romexpo poate constitui și un prilej de neratat, pentru copii, școli, licee, adolescenți, educatori, învățători, profesori, pentru toți oamenii în general, care doresc să afle drumul spre carte, spre cunoaștere, prilej pe care mulți nu l-au avut în vremea regimului comunist de tristă amintire.

Când vedeai coadă ca la carne, la Librăria Eminescu, pe vremea ”Epocii de aur”, era clar că s-au băgat cărți

Paralele triste cu vremuri trecute.

Abundența, oferta bogată de cărți, prețurile accesibile, posibilitățile de achiziționare a cărților bune și la prețuri modice, m-a făcut să-mi amintesc și să fac o paralelă cu lipsa acestor oportunități din vremuri de tristă amintire, când românii tânjeau după libertate și cărți adevărate.

Un prieten îmi povestea cum era să cumperi o carte și să o citești, ca elev, în anii ”80, în mediul rural. La școala sătească biblioteca era constituită din câteva zeci de volume școlare, jerpelite, uneori rupte, incomplete, păstrate în câte o cămăruță întunecată, igrasioasă, fiind singura ofertă de lectură ce putea fi accesată în unitatea de învățământ. Elevii nu găseau nici măcar titlurile și autorii de citit obligatorii, conform programei școlare a vremurilor.

În ceea ce privește alternativa la biblioteca școlii, exista prin grija comerțului socialist și a tovarășilor de a culturaliza clasa țărănească, oferta de cărți vândute la Cooperativă, magazinele sătești care vindeau de toate în același loc: începând de la conserve, băuturi, haine, stofe, cuie, furci și ajungând la uniforme școlare, rechizite și cărți. Dar nu orice cărți, îmi povestea amicul meu, numai literatură proletcultistă.

Cu toate acestea, îndrăgostit de cărți, strângea puținii bani de buzunar dați de părinți, cu care și așa nu prea avea ce să își cumpere, și odată pe săptămână sau la două săptămâni, mergea cu un coleg la Cooperativă să cumpere cărți. După câteva săptămâni, la magazinul din sat se cam terminaseră cărțile, iar aprovizionarea nu băga altele, așa că cei doi copii s-au dus în centrul comunei la o cooperativă un pic mai mare și cu un fond de carte încă nemicșorat de alți elevi avizi de lectură.

După un timp, amicul meu care citea cărțile pe nerăsuflate, în multe nopți la lumina lumânării sau a lămpii cu gaz din cauza faptului că se întrerupea zilnic energia electrică, mergea singur la magazinul comunal, colegul său plictisindu-se de literatura proletcultistă, chiar dacă nici măcar nu știa ce înseamnă acest lucru. Astfel, mergea aproape săptămânal la cooperativa comunală, unde, vânzătorul cumsecade, cunoscându-l deja, îi dădea voie să meargă în magazie să își aleagă ce cărți dorea. Din păcate, nu prea avea de unde alege, lua cam ce-i cădea în mână și după un timp nu a mai avut de unde cumpăra, din cauză că se cam epuizase stocul cărților, spre deosebire de copiii din ziua de azi, care au de unde alege cărțile preferate, iar oferta este din abundență.

Pe de altă parte, îmi amintesc de ultimii ani ai regimului comunist, când oferta de cărți din librăriile bucureștene gemea de Omagii ale tovarășilor, în prezentări de lux, dar care au murit în vitrine, necumpărate de nimeni. Abia după 1990, ce mai rămăsese din stocurile uriașe de Omagii, au început să mai fie căutate de către colecționari străini, care plăteau destul de bine pentru ele.

Pe atunci, în București existau două mari librării care mai există și acum, Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu,  aprovizionate săptămânal și cu altfel de literatură în afară de cărțile ideologice, doctrinare și de cultivare a cultului personalității aflate din belșug la vânzare.

Când vedeai coadă ca la carne, la Librăria Eminescu, pe vremea ”Epocii de aur”, era clar că s-au băgat cărți. De obicei, se aduceau la vânzare două, chiar trei titluri, care se vindeau ca pâinea caldă și întotdeauna erau oameni care după ce stătuseră la coadă câteva ore bune, rămâneau cu buza umflată. Stocul era limitat, se epuiza rapid, iar titlurile erau diverse, nici aici nu aveai de unde alege. Cumpărai ce se vindea și erai extrem de mulțumit dacă puteai pune mâna pe o carte sau două de literatură altfel față de cea socialistă.

Sunt sigur, că mulți bucureșteni își aduc aminte de cozile la cele două mari librării bucureștene și păstrează sau încă mai citesc din cărțile cumpărate în perioada regimului comunist. Erau ieftine, nu costau prea mult, dar nu aveai de unde să cumperi cărți, titluri și autori de valoare, în comparație cu zilele de astăzi.

La Bookfest 2014 am constatat lucruri extrem de pozitive: unu, mulți oameni sunt în continuare iubitori de carți tipărite; doi, prețul cărților a devenit extrem de accesibil oricărui iubitor de literatură. Concluzia, sper să nu mă înșel, este că, în prezent, cartea este cel mai ieftin mijloc de cunoaștere, educație, cultură, pentru români.

CULTURA, arză-o-ar focul!

“Cultura înseamnă lărgirea minţii şi a spiritului”

Paradoxal, într-o realitate în care majoritatea tinerilor sunt mai atrași de subcultură, de nonvalori, de diverse trenduri nocive, constatăm că mulți alți români simt și resimt nevoia unei culturi adevărate de care însă, puțini au parte.

          “Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ şi e o cetate nouă a unităţii naţionale.”-citat de Simion Bărnuţiu

          “Cultura înseamnă lărgirea minţii şi a spiritului.”-citat de Jawaharlal Nehru

“Cultura îl înnobilează pe om, sub influenţa culturii omul devine mai bun şi mai nobil în toate privinţele. Noi neglijăm bogăţia spirituală, propunându-ne drept sarcină principală goana după bogăţia materială.”-citat de Rabindranath Tagore 

Există milioane de citate pe lumea asta, atât ale unor celebrități din varii domenii, cât și ale unor anonimi. Am ales doar trei citate ale unor mari personalități ale epocii, dar a căror gândire a răzbit și s-a înrădăcinat peste timp în conștiințele oamenilor.

Câtă cultură mai au românii din ziua de azi, când mulți dintre ei sunt preocupați total de asigurarea supraviețuirii pentru ziua de mâine sau luptă cu ardoare să ajungă în vârful demnităților, al puterii și bogăției, urcând pe scara inversată a valorilor morale?

Câtă cultură și educație acumulează tinerii din ziua de azi, când mare parte din ei sunt preocupați cu lucruri materiale, cool, la modă printre ei, când sunt dopați non stop cu subcultură pe toate canalele media posibile și imposibile?

Câtă cultură mai au unii când o văd doar ca pe o afacere, ca pe un business, ca pe o modalitate de îmbogățire de pe urma ei?

Câtă cultură mai avem cu toții și câtă nevoie de cultură avem în realitatea în care scara valorilor umane începe să piardă în fața prostiei și inculturii din ce în ce mai pregnante în societatea românească și nu numai?

Cu toate acestea, mai sunt și români care simt nevoia de cultură: unii învață și acumulează în instituții, școli, biblioteci, universități; alții citesc câte o carte, văd câte un film, simt nevoia de artă, de frumos nu doar ca și consumatori, dar și creatori. Spre mirarea mea, tot mai mulți români încep să posteze pe Internet poezii proprii, încercări literare, picturi, sculpturi, fotografii proprii sau ale artiștilor consacrați. E drept, nu toate se pot numi creații artistice, dar, totuși, se vede că simt nevoia de frumos, de artă.

A devenit ceva cotidian ca în metrou sau în alte mijloace moderne de transport din marile orașe, să vedem oameni, adolescenți și adulți, citind cărți de tot felul, ascultând muzică. De câțiva ani încoace, iubitorii de cultură așteaptă cu sufletul la gură manifestarea culturală numită Noaptea Muzeelor, care are loc odată pe an, luând cu asalt aceste instituții pe care le ignoră în restul anului. Și bibliotecile, părăsite multă vreme, au început să fie căutate mai des în ultimul timp.

Paradoxal, într-o realitate în care majoritatea tinerilor sunt mai atrași de subcultură, de nonvalori, de diverse trenduri nocive, constatăm că mulți alți români simt și resimt nevoia unei culturi adevărate de care însă, puțini au parte.

Blogul de față, CULTURA, arză-o-ar focul, se dorește a fi un canal media, care să vină în sprijinul tuturor iubitorilor de cultură cu informații din toate domeniile acesteia: de la educație la arte, de la articole, prezentări de cărți, etc, la interviuri, reportaje. Atât cât se va putea.

Le propun tuturor celor însetați de cultură să-mi vină alături și împreună să facem un lucru frumos și înălțător spiritual, nu doar pentru români, ci și pentru oricine dorește acest lucru.